Articolul XV
Art. XV din ORDONANȚĂ nr. 94 din 26 august 2004 privind reglementarea unor măsuri financiare
- Capitolul II Modificarea, completarea, suspendarea şi abrogarea unor acte normative în domeniul financiar
- Secţiunea a 9-a
pentru reglementarea modului și condițiilor de valorificare a bunurilor confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, re , se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 1 alineatul (1), după litera f) se introduce litera g) cu următorul cuprins:
"g) mijloacele de plată în valută liber convertibilă, care se depun la băncile comerciale selectate de organele de valorificare, în condițiile legii."
2. Alineatul (2) al articolului 4 va avea următorul cuprins:
"(2) Sunt exceptate de la prevederile alin. (1) următoarele categorii de bunuri:
a) medicamente, materiale consumabile de utilitate medicală, materiale de natura obiectelor de inventar medicale, aparatură medicală, substanțe toxice, materiale radioactive, bunuri culturale din patrimoniu, obiecte, veșminte și cărți de cult, timbre filatelice, hârtii de valoare, materiale lemnoase, documente istorice, materiale de arhivă, care se pun de îndată la dispoziție organelor de specialitate ale statului care au competența de a gestiona astfel de bunuri, conform prevederilor legale;
b) mijloacele de plată în valută neconvertibilă, care se depun la Banca Națională a României, în condițiile legii, și mijloacele de plată în lei care se depun la unitățile Trezoreriei Statului, în contul bugetului de stat;
c) armele de foc, munițiile explozive și diferite bunuri cu specific militar, care se predau imediat, cu titlu gratuit, inspectoratelor județene de poliție sau Direcției Generale de Poliție a Municipiului București ori, după caz, Ministerului Apărării Naționale;
d) bunurile imobile intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, ce provin din succesiuni vacante, care nu se valorifică în termen de 180 de zile de la data evaluării. În această situație bunurile imobile intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, care provin din succesiuni vacante, trec în proprietatea privată a unităților administrativ-teritoriale, cu destinația de locuințe sociale, în condițiile legii."