Începe proba gratuită

ORDONANŢĂ nr. 88 din 26 august 2004 privind scoaterea din funcţiune a unor mijloace fixe, inclusiv a construcţiilor aferente acestora, uzate fizic sau moral, neamortizate integral, din cadrul unor capacităţi de producţie oprite ale agenţilor economici din portofoliul Ministerului Economiei şi Comerţului

Articolul 3

Articolul 3

Art. 3 din ORDONANŢĂ nr. 88 din 26 august 2004 privind scoaterea din funcţiune a unor mijloace fixe, inclusiv a construcţiilor aferente acestora, uzate fizic sau moral, neamortizate integral, din cadrul unor capacităţi de producţie oprite ale agenţilor economici din portofoliul Ministerului Economiei şi Comerţului

(1) Scoaterea din funcțiune și valorificarea mijloacelor fixe prevăzute la art. 2 se fac conform prevederilor legale în vigoare.

(2) Agenții economici a căror activitate este reglementată potrivit dispozițiilor privind pregătirea economiei naționale și a teritoriului pentru apărare vor aplica prevederile art. 1 cu avizul Ministerului Economiei și Comerțului, iar sumele încasate din valorificarea mijloacelor fixe vor urma, numai după plata impozitului pe profit, regimul juridic prevăzut de privind utilizarea unor sume destinate restructurării și reorganizării agenților economici din sectorul producției de apărare, aprobată cu modificări și completări prin .

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.