Articolul 9
Limitele aplicabile expunerilor mari
Art. 9 din NORME nr. 9 din 20 august 2004 pentru completarea şi modificarea Normelor Băncii Naţionale a României nr. 12/2003 privind supravegherea solvabilităţii şi expunerilor mari ale instituţiilor de credit
1. O instituție de credit nu va inregistra față de «un singur debitor» o expunere a carei valoare depășește 25% din fondurile proprii.
Aceasta prevedere nu se va aplica în cazul grupurilor reprezentând "un singur debitor", care intră în componenta grupului de persoane aflate în relații speciale cu instituția de credit sau în componenta personalului instituției de credit.
2. O instituție de credit nu va inregistra față de grupul de persoane aflate în relații speciale o expunere a carei valoare depășește 25% din fondurile proprii.
3. O instituție de credit nu va inregistra față de ceilalți membri ai propriului grup o expunere a carei valoare depășește 20% din fondurile proprii.
4. O instituție de credit nu va inregistra față de o persoană aflată în relații speciale, alta decât cele din grupul instituției de credit, o expunere a carei valoare depășește o limita absolută stabilită de instituția de credit prin proceduri interne aprobate de Banca Naționala a României. În cazul în care persoana respectiva este membra a unui grup reprezentând «un singur debitor», expunerea luată în considerare va fi cea față de întregul grup.
5. O instituție de credit nu va inregistra față de personalul propriu o expunere a carei valoare depășește 25% din fondurile proprii.
6. Valoarea cumulată a expunerilor mari ale unei instituții de credit, asa cum sunt definite la art. 8 pct. 1, 4 și 9, nu va depăși 800% din fondurile ei proprii.
La determinarea valorii cumulate, în cazul suprapunerii criteriilor de monitorizare a concentrarii riscului de credit, expunerea față de un anumit grup reprezentând «un singur debitor» va fi luată în calcul o singură dată.
7. Banca Naționala a României poate impune pentru cazuri particulare, atunci când circumstanțele o justifica, limite mai stricte (inclusiv interdicții) decât cele prevăzute la pct. 1, 2, 3, 4, 5 și 6.
8. O instituție de credit trebuie să respecte în permanenta limitele cu referire la expunerile mari, stabilite la pct. 1, 2, 3, 4, 5 și 6, și/sau cele stabilite conform pct. 7. Dacă într-un caz excepțional, expunerile depășesc aceste limite, este necesară raportarea imediata a acestei situații Băncii Naționale a României, care poate acorda, atunci când circumstanțele o justifica, un termen limita până la care instituția de credit să se conformeze cu limitele impuse.
9. Banca Naționala a României poate recunoaște, la solicitarea unei instituții de credit, exceptarea, integrală sau parțială, de la aplicarea pct. 2, 3, 5*) și 6, a expunerilor înregistrate față de membrii propriului grup care sunt incluși în supravegherea pe baza consolidata căreia i se supune respectiva instituție de credit, în condițiile în care aceasta supraveghere este efectuată în conformitate cu legislația relevanta din România, Directiva 2000/12/CE privind condițiile de acces și exercitare a activității bancare de către instituțiile de credit sau cu standarde echivalente în vigoare într-o țara terta și totodată exista măsuri care să asigure repartizarea adecvată a riscurilor în interiorul grupului.
Notă
*) Se au în vedere cazurile în care din grupul instituției de credit fac parte atât membri persoane fizice, care au și calitatea de salariat, cat și membri persoane juridice.
10. Pentru fiecare dintre expunerile de mai jos se va excepta de la aplicarea prevederilor pct. 1, 2, 3, 4, 5, 6 și, dacă este cazul, pct. 7 partea calculată ca diferența între valoarea expunerii respective și rezultatul inmultirii acesteia cu ponderea aferentă:
a) pondere 0%:
1. elemente de activ constituind creanțe și elemente din afară bilanțului constituind expuneri înregistrate față de administrațiile centrale și băncile centrale ale țărilor din zona A;
2. elemente de activ constituind creanțe și elemente din afară bilanțului constituind expuneri înregistrate față de Comunitatile Europene;
3. elemente de activ constituind creanțe și elemente din afară bilanțului constituind expuneri garantate în mod direct, expres, irevocabil și necondiționat de administrațiile centrale și de băncile centrale din zona A sau de către Comunitatile Europene;
4. elemente de activ constituind creanțe și elemente din afară bilanțului constituind expuneri înregistrate față de administrațiile centrale sau băncile centrale din zona B, exprimate și finanțate în moneda naționala a Împrumutatului;
5. elemente de activ și elemente din afară bilanțului constituind expuneri garantate, în mod adecvat în opinia Băncii Naționale a României, printr-un colateral sub forma de titluri emise de administrațiile centrale, băncile centrale din zona A sau Comunitatile Europene ori sub forma de depozite în numerar plasate la instituția imprumutatoare, certificate de depozit sau instrumente similare emise de către instituția imprumutatoare și încredințate acesteia;
b) pondere 20%:
1. elemente de activ constituind creanțe și elemente din afară bilanțului constituind expuneri înregistrate față de instituțiile de credit din zona A, dar care nu constituie fonduri proprii ale acestor instituții;
2. elemente de activ constituind creanțe și elemente din afară bilanțului constituind expuneri înregistrate față de instituțiile de credit din zona B, cu scadența reziduala mai mica sau egala cu un an, dar care nu constituie fonduri proprii ale acestor instituții;
3. elemente de activ constituind creanțe și elemente din afară bilanțului constituind expuneri înregistrate față de administrațiile regionale sau locale din zona A;
4. elemente de activ constituind creanțe și elemente din afară bilanțului constituind expuneri garantate în mod direct, expres, irevocabil și necondiționat de către administrațiile regionale sau locale din zona A;
c) pondere 50%:
1. împrumuturi garantate în mod adecvat în opinia Băncii Naționale a României cu ipoteci în favoarea instituției de credit, de ranguri superioare ipotecilor instituite în favoarea altor creditori asupra proprietății rezidentiale; totuși valoarea exceptată nu va putea depăși 50% din valoarea proprietății rezidentiale. Valoarea proprietății va fi calculată pe baza unor criterii de evaluare riguros definite prin dispoziții legislative, reglementări sau prin prevederi administrative, care, în opinia Băncii Naționale a României, sunt considerate adecvate. Evaluarea va fi efectuată cel puțin o dată pe an. În aplicarea prezentului punct, prin proprietate rezidentiala se înțelege acel spațiu rezidential care este sau va fi ocupat ori dat cu chirie de către Împrumutat;
2. împrumuturi garantate în mod adecvat în opinia Băncii Naționale a României cu participatii în societăți finlandeze din domeniul locativ care funcționează în conformitate cu legea finlandeza privind societățile din domeniul locativ din anul 1991 sau cu legislația echivalenta ulterioară;
3. elementele din afară bilanțului cu risc moderat, menționate în anexa nr. I;
d) pondere 100%:
- expunerile din elemente de activ și elemente din afară bilanțului, care nu sunt menționate mai sus.
11. În cazul în care o expunere față de un client este garantată de o terta parte, instituțiile de credit pot considera expunerea ca fiind asumată față de terta parte și nu față de client, dacă expunerea este garantată în mod adecvat în opinia Băncii Naționale a României, direct, expres, irevocabil și necondiționat, de către aceasta terta parte.