Articolul 3
Art. 3 din HOTĂRÎRE Nr. 910 din 16 decembrie 1994 pentru aprobarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Paraguay privind colaborarea în domeniile învăţământului, culturii, ştiinţei şi sportului
- ACORD
Părțile vor sprijini colaborarea și schimbul de experienta în domeniul învățământului și educației prin:
a) schimb de profesori și alți specialiști, pentru a preda cursuri sau a realiza cercetări în domeniul lor de specialitate;
b) promovarea colaborării directe între diferite instituții de învățământ la toate nivelurile;
c) acordarea, pe măsura posibilităților fiecărei părți, de locuri și burse pentru studii universitare, specializare postuniversitare și doctorat, în domenii stabilite de comun acord;
d) încurajarea și sprijinirea studierii limbii și literaturii partenerului în instituțiile naționale și de învățământ prin: înființarea în cadrul acestora a unor cadre/lectorate de profil; trimiterea de lectori din țara; trimiterea de cărți și publicații de specialitate; participarea reciprocă la cursuri de vara organizate de fiecare parte;
e) schimburi de studenți și elevi;
f) acțiuni comune, inclusiv prin oferirea de materiale documentare specifice și înființarea de comisii mixte, pentru reflectarea corecta a istoriei, geografiei și a dezvoltării economico-sociale a fiecărei tari în manualele școlare și cursurile universitare din cealaltă țara.
Părțile convin ca, în accepțiunea prezentului acord, colaborarea în domeniul învățământului poate cuprinde cele mai diferite sectoare ale sistemelor educaționale respective, asa cum vor fi convenite la nivel departamental.