Articolul 6
Art. 6 din DECIZIE nr. 32 din 30 iulie 2004 pentru punerea în aplicare a unor dispoziţii ale Legii nr. 306/2004 privind exercitarea profesiei de medic, precum şi organizarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor din România
(1) Certificatele de membru al Colegiului Medicilor din România vor fi emise și eliberate de colegiile teritoriale ale Colegiului Medicilor din România, conform modelului prevăzut în anexa la prezenta decizie.
(2) Seriile menționate în Certificatul de membru al Colegiului Medicilor din România vor cuprinde abrevierea denumirii județului respectiv sau a municipiului București pentru certificatele emise de Colegiul Medicilor București și două cifre reprezentând anul emiterii certificatului. Exemplu:
- Vrancea: VN04 - pentru anul 2004;
- Cluj: CJ05 - pentru anul 2005;
- București: B06 - pentru anul 2006.
(3) Numerotarea certificatelor se va face începând cu numărul 1, pentru fiecare an calendaristic.