Articolul 3
Art. 3 din DECIZIE nr. 32 din 30 iulie 2004 pentru punerea în aplicare a unor dispoziţii ale Legii nr. 306/2004 privind exercitarea profesiei de medic, precum şi organizarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor din România
În vederea obținerii certificatului de membru, persoanele care îndeplinesc condițiile legale vor depune la colegiul teritorial în a cărui rază își au, după caz, domiciliul, reședința sau locul de muncă următoarele documente:
a) cerere de înscriere în Colegiul Medicilor din România și de eliberare a certificatului de membru;
b) titlul oficial de calificare în medicină, în copie;
c) certificat de cazier judiciar;
d) certificat de sănătate;
e) declarație pe propria răspundere privind inexistența unei situații de nedemnitate sau incompatibilitate.