Articolul 5
Art. 5 din ORDONANŢĂ nr. 60 din 29 iulie 2004 privind reglementările referitoare la construirea, întreţinerea, repararea şi exploatarea căilor ferate, altele decât cele administrate de Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A.
(1) Racordarea unei linii ferate industriale noi la liniile infrastructurii feroviare publice, direct sau prin intermediul unei linii ferate industriale existente, se realizează pe baza plății unui tarif de racordare către Compania Națională de Căi Ferate «C.F.R.» - S.A., care reprezintă costul lucrărilor necesare pentru racordare și pentru preluarea sporului de capacitate de transport feroviar, după caz.
(la 22-10-2004, Alin. (1) al art. 5 a fost modificat de )
(2) Compania Națională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. va stabili, în termen de 30 de zile de la primirea cererii de racordare, valoarea tarifului de racordare, care va fi supus aprobării Consiliului tehnico-economic al Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului.
(3) După plata tarifului de racordare, Compania Națională de Căi Ferate «C.F.R.» - S.A. contractează execuția lucrărilor de construcție a liniilor și instalațiilor feroviare pentru racordarea la liniile infrastructurii feroviare pe care o administrează și pentru preluarea sporului de capacitate, după caz.
(la 30-11-2024, Alineatul (3), Articolul 5 a fost modificat de )
(4) Liniile și instalațiile feroviare construite pentru racordare și transport feroviar, după caz, sunt proprietatea Companiei Naționale de Căi Ferate «C.F.R.» - S.A.
(la 22-10-2004, Alin. (4) al art. 5 a fost modificat de )