Articolul 17
Art. 17 din DECRET nr. 49 din 12 februarie 1982 privind scoaterea din funcţiune a fondurilor fixe şi declasarea unor bunuri materiale din administrarea unităţilor socialiste de stat
- Capitolul 2 Declasarea unor bunuri materiale din administrarea unităţilor socialiste de stat
Unitățile socialiste de stat sînt obligate să se aprovizioneze cu materii prime și materiale în sortimentele și cantitățile strict necesare îndeplinirii sarcinilor de plan, cu respectarea normelor de consum și normativelor, astfel încît sa nu se creeze stocuri supranormative și să asigure depozitarea, manipularea și conservarea lor în condițiile prevăzute de lege.
Ministerele, celelalte organe centrale și locale vor lua măsuri de a preveni formarea de stocuri supranormative și de a asigura depozitarea, manipularea, conservarea și utilizarea în condiții corespunzătoare a materiilor prime, materialelor, produselor finite, a tuturor bunurilor materiale, altele decît fondurile fixe.