Articolul 1
Art. 1 din ORDIN nr. 954 din 27 iulie 2004 privind reglementarea acordării asistenţei medicale pacienţilor din România de către specialişti aparţinând unor clinici sau organizaţii umanitare din străinătate
Specialiștii sau echipele de specialiști aparținând unor clinici sau organizații umanitare din străinătate, care doresc și/sau sunt invitate să efectueze tratamente medicale ori chirurgicale pacienților români în unități sanitare cu paturi din România, vor putea să desfășoare aceste activități numai cu acordul Ministerului Sănătății.