Articolul 33
Art. 33 din LEGE nr. 346 din 14 iulie 2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii
- Capitolul VI Sancțiuni
(1) Constituie contravenții următoarele fapte, dacă nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni:
a) nerespectarea de către regiile autonome, societățile/companiile naționale, societățile comerciale cu capital majoritar de stat, respectiv de către autoritățile contractante, a obligațiilor prevăzute la art. 12 alin. (2) și art. 14 ;
b) nerespectarea obligațiilor prevăzute la alin. (4) , (6) și (7) ale art. 13 .
(2) Contravențiile prevăzute la alin. (1) se sancționează cu amendă, după cum urmează:
a) de la 40.000.000 lei la 80.000.000 lei, pentru contravențiile prevăzute la alin. (1) lit. a) ;
b) de la 120.000.000 lei la 240.000.000 lei, pentru contravențiile prevăzute la alin. (1) lit. b) .
(3) Cuantumul amenzilor prevăzute la alin. (2) poate fi actualizat prin hotărâre a Guvernului în funcție de evoluția indicelui inflației.
(4) Constatarea contravențiilor prevăzute la alin. (1) și aplicarea sancțiunilor se fac de către personalul de control împuternicit în acest scop de autoritatea administrației publice centrale cu atribuții în domeniul întreprinderilor mici și mijlocii.
(la 30-11-2009, Alin. (4) al art. 33 a fost modificat de )
(5) Dispozițiile prezentei legi referitoare la contravenții se completează cu prevederile privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin , cu modificările ulterioare, cu excepția prevederilor art. 28 .
(6) Prin derogare de la prevederile privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin , cu modificările ulterioare, aplicarea sancțiunii amenzii pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute la alin. (1) se prescrie în termen de 2 ani de la data săvârșirii faptei.