Articolul 14
Art. 14 din LEGE nr. 346 din 14 iulie 2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii
- Capitolul II Crearea unui cadru favorabil înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii
- Secţiunea a 2-a Accesul la servicii publice și la active aparținând regiilor autonome, societăților/companiilor naționale și societăților comerciale cu capital majoritar de stat
(1) Adunările generale și consiliile de administrație ale regiilor autonome, societăților/companiilor naționale, precum și ale societăților comerciale cu capital majoritar de stat vor adopta hotărâri privind vânzarea, închirierea, leasingul sau concesionarea activelor aflate în situația prevăzută la art. 12 alin. (1) , cu informarea prealabilă a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului, ministerelor de resort, celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale sau autorităților publice locale, după caz.
(2) Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, ministerele de resort, celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale sau autoritățile publice locale, după caz, au obligația să urmărească derularea valorificării activelor potrivit art. 12 alin. (1) .