Articolul II
Art. II din LEGE nr. 349 din 14 iulie 2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic
Pentru asigurarea aplicării corecte a principiilor noului sistem de finanțare și administrare a unităților de învățământ în întregul sistem de învățământ preuniversitar de stat, prevederile prezentei legi se vor aplica, gradual, eșalonat, în perioada ianuarie 2005 decembrie 2007, după cum urmează:
a) începând cu 1 ianuarie 2005 unitățile de învățământ din județele-pilot stabilite prin hotărâre a Guvernului trec la aplicarea noului sistem de finanțare, administrare și salarizare a personalului, cu condiția îndeplinirii integrale a prevederilor , republicată, cu modificările și completările ulterioare;
b) sistemul de salarizare și stimulare a personalului didactic și de conducere prevăzut în prezenta lege se aplică în unitățile de învățământ-pilot, în limita fondurilor publice aprobate și de care dispun prin veniturile proprii, și cu îndeplinirea tuturor prevederilor cerute de , republicată, cu modificările și completările ulterioare, și privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la finanțarea și administrarea unităților de învățământ;
c) prevederile alin. (3) și (3^1 ) ale art. 104 intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2005.