Articolul 3
Art. 3 din LEGE nr. 347 din 14 iulie 2004 muntelui
- Capitolul II Scopul, principiile şi obiectivele politicii montane
(1) Politica montană are ca scop valorificarea durabilă a resurselor muntelui și contribuie prin menținerea utilizării agricole a terenurilor la conservarea spațiului rural, precum și la salvgardarea și promovarea metodelor de exploatare durabilă prin măsuri de conservare a peisajului și a biodiversității și de dezvoltare a activităților economice specifice acestei zone.
(2) În concordanță cu orientările strategice comunitare pentru politica de dezvoltare rurală și în conformitate cu principiile stabilite prin Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1.698/2005 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, obiectivele specifice ale acestei politici vizează:
a) valorificarea optimă a resurselor agricole, piscicole, forestiere, energetice, industriale, artizanale, turistice și culturale specifice, existente pe teritoriul unei localități sau pe un anumit areal ce se constituie ca o entitate naturală în zona montană;
b) diversificarea activităților economice și de producție din zona montană, fără deteriorarea echilibrului ecologic sau degradarea mediului natural;
c) integrarea activităților lucrative la nivel de producător sau prin asocierea producătorilor pentru aplicarea unei politici montane competitive;
d) recunoașterea existenței obiective a condițiilor naturale speciale și a dreptului comunităților din zona montană la o dezvoltare specifică;
e) dezvoltarea și ridicarea calității vieții din zona montană;
f) asigurarea unui management performant la nivelul cerințelor Uniunii Europene și al convențiilor la care România este parte, a rețelei ecologice a ariilor naturale protejate prin protecția și conservarea ariilor naturale protejate, a florei și faunei sălbatice și utilizarea durabilă a resurselor naturale disponibile în limitele potențialului biologic natural de regenerare a acestora.
(3) Politica montană va fi corelată cu documentațiile de planificare teritorială relevante: liniile directoare ale conceptului, prevederile secțiunilor Planului de amenajare a teritoriului național și Planului de amenajare a teritoriului zonal regional.