Începe proba gratuită

LEGE nr. 347 din 14 iulie 2004 muntelui

Articolul 1

Articolul 1

Art. 1 din LEGE nr. 347 din 14 iulie 2004 muntelui

  1. Capitolul I Dispoziţii generale

(1) Zona montană a României constituie un teritoriu de interes național special economic, social și de mediu.

(2) Prezenta lege reglementează modalitățile de dezvoltare și protecție a zonei montane prin punerea în valoare a resurselor, pentru stabilizarea populației, creșterea puterii economice la nivel local și național, în condițiile păstrării echilibrului ecologic și protecției mediului natural.

(3) Zona montană, prin limitarea considerabilă a posibilităților de utilizare a terenului agricol, din cauza condițiilor de altitudine sau de altitudine și pantă, este considerată defavorizată.

(4) Zona montană este delimitată potrivit prevederilor privind aprobarea criteriilor de încadrare, delimitării și listei unităților administrativ-teritoriale din zona montană defavorizată, până la intrarea în vigoare a Deciziei Comisiei Europene prin care se aprobă Programul național pentru dezvoltare rurală 2007-2013**).

________

**) Programul Național de Dezvoltare Rurală a României pentru perioada 2007-2013 a fost aprobat prin Decizia Comisiei Europene nr. C 2008 3831, notificată României prin adresa nr. 204.671/17.07.2008. De la această dată, delimitarea zonei montane este cea cuprinsă în Programul Național de Dezvoltare Rurală, anexa 4A - Zonele defavorizate. 2.3 Lista unităților administrativ-teritoriale din România incluse în zona montană defavorizată.