Începe proba gratuită

LEGE nr. 301 din 28 iunie 2004 privind Codul penal

Articolul 92

Efectele circumstanțelor atenuante

Articolul 92

Efectele circumstanțelor atenuante

Art. 92 din LEGE nr. 301 din 28 iunie 2004 privind Codul penal

  1. Partea GENERALĂ
  2. Titlul III PEDEPSELE
  3. Capitolul VI INDIVIDUALIZAREA PEDEPSELOR
  4. Secţiunea a 2-a Circumstanţe atenuante şi agravante legale şi judiciare

(1) În cazul când există circumstanțe atenuante, pedeapsa principală pentru persoana fizică se modifică după cum urmează:

a) când pentru infracțiunea săvârșită legea prevede detențiunea pe viață, se aplică pedeapsa detențiunii severe;

b) când pentru infracțiunea săvârșită legea prevede detențiunea severă, se aplică pedeapsa închisorii stricte;

c) când pentru infracțiunea săvârșită legea prevede închisoarea strictă, se aplică pedeapsa închisorii sau se aplică munca în folosul comunității ori amenda sub forma zilelor-amendă;

d) când pentru infracțiunea săvârșită legea prevede închisoarea, se aplică munca în folosul comunității sau amenda sub forma zilelor-amendă;

e) când pentru infracțiunea săvârșită legea prevede numai amenda sub forma zilelor-amendă, se aplică amenda între 5 și 20 de zile.

(2) Când există circumstanțe atenuante, pedeapsa complementară privativă de drepturi, prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, poate fi înlăturată, iar în cazul persoanei juridice, nu se poate aplica pedeapsa complementară a dizolvării ori a suspendării activității sau a uneia dintre activitățile persoanei juridice.

(3) Coborârea pedepsei sub limitele legale este obligatorie în cazul circumstanțelor atenuante legale și facultativă în celelalte cazuri.