Articolul 76
Aplicarea pedepsei interzicerii exercițiului unor drepturi
Art. 76 din LEGE nr. 301 din 28 iunie 2004 privind Codul penal
- Partea GENERALĂ
- Titlul III PEDEPSELE
- Capitolul IV PEDEPSELE COMPLEMENTARE ŞI PEDEPSELE ACCESORII
- Secţiunea 1 Pedepsele complementare
(1) Pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului unor drepturi poate fi aplicată dacă pedeapsa principală stabilită este privațiunea de libertate de cel puțin 2 ani și instanța constată că, față de natura și gravitatea infracțiunii, împrejurările cauzei și persoana făptuitorului, această pedeapsă este necesară.
(2) Aplicarea pedepsei interzicerii exercițiului unor drepturi este obligatorie când legea prevede această pedeapsă.
(3) Condiția prevăzută în alin. (1) cu privire la cuantumul privațiunii de libertate trebuie să fie îndeplinită și în cazul în care aplicarea pedepsei prevăzută în acel alineat este obligatorie.