Începe proba gratuită

LEGE nr. 301 din 28 iunie 2004 privind Codul penal

Articolul 6

Aplicarea legii penale mai favorabile

Articolul 6

Aplicarea legii penale mai favorabile

Art. 6 din LEGE nr. 301 din 28 iunie 2004 privind Codul penal

  1. Partea GENERALĂ
  2. Titlul I LEGEA PENALĂ ŞI LIMITELE EI DE APLICARE
  3. Capitolul II APLICAREA LEGII PENALE
  4. Secţiunea 1 Aplicarea legii penale în timp

(1) În cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă.

(2) Prevederile alin. (1) se aplică și legii declarate neconstituționale, precum și altor acte normative, aprobate de Parlament cu modificări sau completări ori neaprobate, dacă în timpul cât acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziții penale mai favorabile.