Articolul 351
Nerespectarea hotărârilor judecătorești
Art. 351 din LEGE nr. 301 din 28 iunie 2004 privind Codul penal
- Partea SPECIALĂ
- Titlul VII CRIME ŞI DELICTE CONTRA ÎNFĂPTUIRII JUSTIŢIEI
(1) Împotrivirea la executarea unei hotărâri judecătorești, prin amenințare față de organul de executare, se pedepsește cu închisoare strictă de la un an la 3 ani, iar dacă fapta a fost săvârșită prin acte de violență, pedeapsa este închisoarea strictă de la un an la 7 ani.
(2) Împiedicarea unei persoane de a folosi o locuință ori o parte din locuință sau imobil, deținute în baza unei hotărâri judecătorești, se pedepsește cu închisoare strictă de la un an la 2 ani sau cu zile-amendă.
(3) Dacă fapta prevăzută în alin. (2) se săvârșește prin amenințare, pedeapsa este închisoarea strictă de la un an la 3 ani, iar dacă fapta a fost săvârșită prin acte de violență, pedeapsa este închisoarea strictă de la un an la 5 ani.
(4) Nerespectarea hotărârilor judecătorești prin sustragerea de la executarea măsurilor de siguranță prevăzute în art. 129 lit. c)-e) se pedepsește cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu zile-amendă.