Articolul 2
Readmisia cetățenilor statelor părților contractante
Art. 2 din LEGE nr. 283 din 23 iunie 2004 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Lituania privind readmisia cetăţenilor proprii şi a străinilor, semnat la Bucureşti la 19 februarie 2004
1. Fiecare parte contractantă va readmite pe teritoriul statului său, la cererea celeilalte părți contractante și fără formalități, o persoană care nu îndeplinește sau nu mai îndeplinește condițiile de intrare ori de ședere, aplicabile pe teritoriul statului părții contractante solicitante, dacă se face dovada sau se prezumă că aceasta are cetățenia statului părții contractante solicitate.
2. Partea contractantă solicitantă va readmite în aceleași condiții persoana care face obiectul readmisiei potrivit alin. 1 al prezentului articol, dacă în urma verificărilor ulterioare se constată că aceasta nu avea cetățenia statului părții contractante solicitate în momentul ieșirii de pe teritoriul statului părții contractante solicitante.
3. Procedura prevăzută la alin. 1 al prezentului articol se aplică și persoanei care a pierdut cetățenia statului părții contractante solicitate după intrarea sa pe teritoriul statului părții contractante solicitante, fără ca autoritățile competente ale acesteia din urmă să fi dat garanții în privința acordării cetățeniei acelui stat persoanei respective.