Articolul 9
Dreptul de ședere al persoanelor angajate sau al celor care au desfășurat activități independente, care și-au încetat activitatea profesională în România
Art. 9 din LEGE nr. 309 din 28 iunie 2004 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European
- Capitolul III Dreptul de şedere al cetăţenilor statelor membre pe teritoriul României
(1) Autoritatea pentru străini acorda dreptul de ședere permanenta:
a) cetățenilor statelor membre care au fost angajați sau au desfășurat o activitate independenta pe teritoriul României;
b) membrilor de familie ai acestora în sensul art. 2 lit. b);
c) altor membri de familie aflați în întreținerea persoanei prevăzute la lit. a) sau a soțului/sotiei acesteia ori care locuiesc cu aceștia în statul de origine sau proveniență.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică următoarelor categorii de persoane:
a) persoanei angajate sau celei care desfășoară activități independente cel puțin un an, care, la momentul terminării activității profesionale, a atins vârsta de pensionare pentru limita de vârsta și care a locuit continuu pe teritoriul României mai mult de trei ani; în cazul activităților independente, pentru care legea nu prevede vârsta de pensionare, se aplică aceeași limita de vârsta ca și persoanelor angajate;
b) cetățeanului unui stat membru care a avut reședința în mod continuu în România mai mult de doi ani și care și-a încetat activitatea ocupationala în România dintr-o cauza de incapacitate permanenta de muncă;
c) persoanei angajate sau celei care desfășoară activități independente care, după trei ani de angajare, respectiv de activitate independenta și ședere continua în România, lucrează sau desfășoară activități independente pe teritoriul altui stat membru, pastrandu-și reședința pe teritoriul României, unde se întoarce, ca regula, în fiecare zi, sau cel puțin o dată pe săptămâna. Perioadele de angajare, respectiv de activitate independenta, astfel realizate sunt considerate activități desfășurate pe teritoriul României în vederea îndeplinirii condițiilor de la lit. a) și b).
(3) Dacă soțul persoanei angajate sau care desfășoară activități independente este cetățean român, prevederile referitoare la durata perioadei de reședința stabilite de alin. (2) lit. a) și b), respectiv durata perioadei de activitate de la alin. (2) lit. c) nu se aplică.
(4) Dacă incapacitatea prevăzută la alin. (2) lit. b) este rezultatul unui accident de muncă sau al unei boli profesionale, care îl indreptateste sa primească o pensie din partea unei instituții a statului, condiția privind perioada de reședința nu se aplică.
(5) Membrii de familie enuntati la alin. (1) lit. b) și c), care locuiesc în România împreună cu persoana prevăzută la alin. (1) lit. a), beneficiază de dreptul de a-și stabili reședința în România atunci când persoana respectiva a dobândit dreptul de ședere permanenta în conformitate cu prevederile alin. (2), chiar și după decesul acesteia.
(6) În cazul în care decesul a survenit în timpul activității, dar înainte de obținerea dreptului de ședere permanenta, membrii de familie au dreptul de a-și stabili reședința permanenta pe teritoriul României, dacă este îndeplinită una din următoarele condiții:
a) la data decesului, persoana de la alin. (1) lit. a) avea reședința continua în România de cel puțin doi ani;
b) decesul a avut drept cauza un accident de muncă sau o boala profesională;
c) soțul supraviețuitor este cetățean român.
(7) Continuitatea șederii în România prevăzută la alin. (2) și (6) poate fi dovedită prin orice mijloace. Continuitatea șederii nu este afectată de absentele care insumeaza maximum trei luni pe an sau cele cauzate de satisfacerea serviciului militar. Perioadele de șomaj involuntar ori, după caz, de inactivitate sau absentele datorate bolii sau accidentelor vor fi considerate perioade în care persoana în cauza a fost angajata, respectiv în activitate, în sensul celor prevăzute la alin. (2).
(8) Persoanele care îndeplinesc condițiile pentru dobândirea dreptului de ședere pot sa exercite acest drept într-o perioadă de doi ani de la data dobândirii acestuia. În această perioadă, pot părăsi teritoriul României fără ca acest drept să le fie afectat.
(9) Persoanelor prevăzute la alin. (1) li se eliberează un permis de ședere, care face dovada dreptului de ședere permanenta, valabil pentru o perioadă de cinci ani. Perioada de valabilitate va fi prelungită automat.
(10) Perioada de absenta de pe teritoriul României care nu depășește șase luni consecutiv sau absente mai lungi justificate de îndeplinirea serviciului militar nu vor afecta în nici un fel perioada de valabilitate a permisului de ședere eliberat.
(11) Membrilor de familie care nu sunt cetățeni ai unui stat membru li se eliberează un permis de ședere cu aceeași valabilitate ca și documentul eliberat cetățeanului statului membru în întreținerea căruia se afla.
(12) Pentru eliberarea unui permis de ședere, solicitantul va prezenta următoarele documente:
a) cartea de identitate sau pasaportul, valabile;
b) dovada ca persoana face parte din una dintre categoriile prevăzute la alin. (1).
(13) Autoritățile române vor înlesni readmisia lucrătorilor sau a celor care au desfășurat activități independente, care au părăsit teritoriul României după ce și-au stabilit aici reședința permanenta și care doresc să se întoarcă în urma pensionării sau incapacității permanente de muncă, respectiv incapacității de a desfășura activități lucrative.