Articolul 76
Art. 76 din LEGE nr. 317 din 1 iulie 2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii
- Capitolul VII Organizarea Inspecției Judiciare și statutul inspectorilor judiciari
(1) Verificarea sesizărilor referitoare la buna reputație a judecătorilor și procurorilor în funcție se face de către Inspecția Judiciară, din oficiu sau la solicitarea oricărei persoane interesate.
(2) Raportul de inspecție întocmit în urma verificărilor privind buna reputație se comunică magistratului care face obiectul sesizării și persoanei care a înaintat sesizarea, în termen de 15 zile de la întocmire, în vederea formulării de obiecții.
(3) Raportul de inspecție prevăzut la alin. (2) , împreună cu obiecțiile formulate, se înaintează secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii. Pe baza raportului și a obiecțiilor formulate, secția corespunzătoare adoptă hotărârea privind constatarea îndeplinirii sau a neîndeplinirii de către magistrat a condiției de bună reputație ori, dacă apreciază că obiecțiile sunt întemeiate, dispune, în scris și motivat, retrimiterea raportului în vederea completării verificărilor, cu indicarea în mod expres a aspectelor ce trebuie completate. Hotărârea prin care se constată neîndeplinirea condiției de bună reputație cuprinde și propunerea de eliberare din funcție, în temeiul , republicată, cu modificările și completările ulterioare.
(4) Pe parcursul procedurii de verificare și constatare a îndeplinirii condiției de bună reputație, secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, din oficiu sau la propunerea inspectorului judiciar, poate dispune suspendarea din funcție a magistratului, până la finalizarea procedurii, dacă exercitarea în continuare a funcției ar putea afecta desfășurarea cu imparțialitate a procedurilor de verificare sau dacă aceste proceduri sunt de natură să aducă atingere gravă prestigiului justiției.
(5) Hotărârea secției prevăzută la alin. (3) poate fi atacată la Plenul Consiliului Superior al Magistraturii în termen de 15 zile de la comunicare. Hotărârea plenului poate fi atacată cu contestație la Secția de contencios administrativ a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în același termen; hotărârea instanței este definitivă.
(la 11-10-2018, Alineatul (5) din Articolul 76, Capitolul VII a fost modificat de )
(6) Hotărârea definitivă prin care se constată neîndeplinirea condiției de bună reputație se comunică Președinției României, în vederea emiterii decretului de eliberare din funcție.
(la 11-10-2018, Alineatul (6) din Articolul 76, Capitolul VII a fost modificat de )