Articolul 29
Art. 29 din LEGE nr. 317 din 1 iulie 2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii
- Capitolul III Funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii
(1) Lucrările plenului și ale secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii sunt, de regulă, publice. Membrii plenului sau ai secțiilor hotărăsc, cu majoritate de voturi, situațiile în care ședințele nu sunt publice. Ședințele secțiilor în care se soluționează cererile privind încuviințarea percheziției, reținerii, arestării preventive sau arestului la domiciliu cu privire la judecători, procurori ori magistrați-asistenți, precum și cele în care se soluționează sesizările referitoare la buna reputație a judecătorilor și procurorilor nu sunt publice.
(la 01-02-2014, Alin. (1) al art. 29 a fost modificat de )
(2) Asociațiile profesionale ale judecătorilor și procurorilor pot participa la lucrările plenului și ale secțiilor, exprimând, atunci când consideră necesar, un punct de vedere asupra problemelor ce se dezbat, la inițiativa lor sau la solicitarea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii.
(3) Ordinea de zi a lucrărilor plenului și ale secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii se aprobă de către acestea, la propunerea președintelui sau, după caz, a vicepreședintelui Consiliului Superior al Magistraturii.
(4) Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii, în plen și în secții, se iau prin vot direct și secret și se motivează.
(5) Hotărârile plenului privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor se redactează în cel mult 20 de zile și se comunică de îndată.
(6) Hotărârile prevăzute la alin. (5) se publică în Buletinul Oficial al Consiliului Superior al Magistraturii și pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii în termen de 10 zile de la redactare.
(7) Hotărârile prevăzute la alin. (5) pot fi atacate cu contestație de orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la comunicare sau de la publicare, la Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Contestația se judecă în complet format din 3 judecători.*)
(8) Contestația formulată de judecătorul sau procurorul vizat de hotărârea prevăzută la alin. (5) suspendă executarea măsurii dispuse cu privire la cariera și drepturile acestuia.
(la 11-10-2018, Alineatul (8) din Articolul 29, Capitolul III a fost modificat de )
(9) Hotărârea prin care se soluționează contestația prevăzută la alin. (7) este definitivă.*)
Notă
*) Intră în vigoare la data de 1 februarie 2013, conform articolului unic pct. 1 din privind modificarea pentru punerea în aplicare a privind Codul de procedură civilă, .
(10) Proiectul ordinii de zi și proiectele de hotărâri ce se supun votului plenului sau secțiilor se publică cu 3 zile înainte pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii. În ordinea de zi publicată nu se includ cererile privind încuviințarea percheziției, reținerii, arestării preventive sau arestului la domiciliu, controlului judiciar sau pe cauțiune cu privire la judecători, procurori ori magistrați-asistenți. Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii se publică în Buletinul Oficial al Consiliului Superior al Magistraturii și pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii. Pentru punctele suplimentate pe ordinea de zi, procedura de transparență se aplică în mod corespunzător.
(la 11-10-2018, Alineatul (10) din Articolul 29, Capitolul III a fost modificat de )
(11) În vederea asigurării transparenței, ședințele Consiliului Superior al Magistraturii se desfășoară în condiții de publicitate:
a) ședințele publice de plen și de secții se transmit în direct, audiovideo, pe pagina de internet a Consiliului, se înregistrează și se publică pe pagina de internet a Consiliului, cu excepția deliberărilor și a audierilor în materie disciplinară;
b) hotărârile Consiliului adoptate în plen sau secții se supun în mod corespunzător prevederilor privind transparența decizională în administrația publică, republicată, cu excepția hotărârilor în materie disciplinară și în materia carierei magistraților, precum și cu excepția hotărârilor adoptate în aplicarea prevederilor art. 32 din prezenta lege;
c) în finalul hotărârilor adoptate de plen sau secții se vor menționa, fără a afecta secretul votului, numărul de voturi «pentru», numărul de voturi «împotrivă» și numărul de voturi «abținere», după caz.
(la 11-10-2018, Articolul 29 din Capitolul III a fost completat de )