Articolul 15
Art. 15 din LEGE nr. 317 din 1 iulie 2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii
- Capitolul II Organizarea Consiliului Superior al Magistraturii
- Secţiunea a 2-a Alegerea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii
(1) Judecătorul sau procurorul care a prezidat adunarea generală, împreună cu 2 judecători sau procurori desemnați înaintea votului de adunările generale:
a) asigură numărarea voturilor;
b) întocmește procesul-verbal cu privire la desfășurarea alegerilor și rezultatele votului și îl transmite Consiliului Superior al Magistraturii;
c) comunică numele judecătorilor sau al procurorilor desemnați pentru a candida la funcția de membru al Consiliului Superior al Magistraturii potrivit art. 10 alin. (5) ori, după caz, alcătuiește și transmite Consiliului Superior al Magistraturii lista cuprinzând candidații înscriși în ordinea descrescătoare a voturilor obținute în adunările generale prevăzute la art. 8 alin. (3) și la art. 13 alin. (2)-(4) .
(2) Pentru îndeplinirea atribuțiilor prevăzute la alin. (1) , judecătorul sau procurorul care a prezidat adunarea generală este ajutat de 2 judecători sau, după caz, de 2 procurori, desemnați de adunările generale, dintre judecătorii sau procurorii care nu și-au depus candidaturile.