Articolul 41
Reprezentarea statului solicitant
Art. 41 din LEGEA nr. 302 din 26 iunie 2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală
- Titlul II Extrădarea
- Capitolul I Extrădarea pasivă
- Secţiunea a 2-a Procedura extrădării din România
(1) În procedura de extrădare pasivă, statul solicitant este reprezentat de autoritatea centrală și de Ministerul Public din România. La cererea expresă a statului solicitant, reprezentanți ai acestuia pot participa, cu aprobarea instanței competente, la soluționarea cererii de extrădare.
(2) Dispozițiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și în cazul procedurii de extrădare activă.