Articolul 323
Ordine de confiscare multiple
Art. 323 din LEGEA nr. 302 din 26 iunie 2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală
- Titlul VIII Asistența judiciară în materie penală
- Capitolul II Dispoziții privind asistența judiciară aplicabile în relația cu statele membre ale Uniunii Europene
- Secţiunea a 5-a Dispoziții privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea Deciziei-cadru 2006/783/JAI din 6 octombrie 2006 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce la ordinele de confiscare
- Paragraful 3 Procedura de executare de către autoritățile române a ordinelor de confiscare
În cazul în care instanța instrumentează:
a) două sau mai multe ordine de confiscare privind o sumă de bani, care au fost emise împotriva aceleiași persoane fizice sau juridice, iar persoana în cauză nu prezintă suficiente mijloace în România în vederea executării tuturor ordinelor; sau
b) două sau mai multe ordine de confiscare privind aceleași bunuri, aceasta ia în considerare toate circumstanțele, inclusiv cele privind bunurile indisponibilizate, gravitatea și locul unde a fost săvârșită infracțiunea, data emiterii și data transmiterii ordinelor respective, pentru a decide care dintre ordinele de confiscare va fi executat.