Articolul 285
Recunoașterea și executarea în faza de judecată
Art. 285 din LEGEA nr. 302 din 26 iunie 2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală
- Titlul VIII Asistența judiciară în materie penală
- Capitolul II Dispoziții privind asistența judiciară aplicabile în relația cu statele membre ale Uniunii Europene
- Secţiunea a 3-a Dispoziții privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea Deciziei-cadru 2003/577/JAI a Consiliului din 22 iulie 2003 privind executarea în Uniunea Europeană a ordinelor de indisponibilizare a bunurilor sau a probelor
- Paragraful 3 Procedura de executare de către autoritățile române a ordinelor de indisponibilizare
(1) Instanța de judecată soluționează cauza, prin încheiere, dată în camera de consiliu, în complet format dintr-un singur judecător. Judecata se face de urgență și cu precădere.
(2) Încheierea poate fi atacată cu contestație, în termen de 5 zile de la pronunțare ori de la comunicare, după caz, de către orice persoană interesată, inclusiv terții de bună-credință, dacă prin aceasta s-a adus o vătămare a intereselor sale legitime. Dispozițiile art. 284 se aplică în mod corespunzător.
(3) Dosarul se trimite instanței ierarhic superioare în termen de 24 de ore de la formularea contestației. Contestația se soluționează în termen de 5 zile, pe baza materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri prezentate.
(4) Contestația nu suspendă executarea ordinului de indisponibilizare.
(5) Ordinul de indisponibilizare se execută de către procurorul desemnat din cadrul parchetului de pe lângă tribunalul competent.