Începe proba gratuită

LEGEA nr. 302 din 26 iunie 2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală

Articolul 241

Interceptarea și înregistrarea convorbirilor și comunicărilor

Articolul 241

Interceptarea și înregistrarea convorbirilor și comunicărilor

Art. 241 din LEGEA nr. 302 din 26 iunie 2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală

  1. Titlul VIII Asistența judiciară în materie penală
  2. Capitolul I Asistența judiciară internațională

(1) În vederea soluționării unei cauze penale, autoritățile judiciare ale statului solicitant sau autoritățile competente astfel desemnate de către statul solicitant pot adresa autorităților române o cerere de asistență judiciară având ca obiect interceptarea telecomunicațiilor și transmiterea lor imediată către statul solicitat sau interceptarea înregistrării și a transmiterii ulterioare a înregistrării telecomunicațiilor către statul solicitant, în cazul în care persoana urmărită:

a) se află pe teritoriul statului solicitant și acesta are nevoie de asistență tehnică pentru a putea intercepta comunicațiile de la țintă;

b) se află pe teritoriul statului român, în cazul în care comunicațiile dinspre țintă pot fi interceptate în statul român;

c) se află pe teritoriul unui stat terț care a fost informat și dacă statul solicitant are nevoie de asistență tehnică pentru interceptarea comunicărilor de la țintă.

(2) Cererile prezentate în aplicarea prezentului articol trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

a) să indice și să confirme emiterea unui ordin sau a unui mandat de interceptare și înregistrare, în cadrul unui proces penal;

b) să conțină informații care să permită identificarea țintei interceptării;

c) să indice faptele penale care fac obiectul anchetei penale;

d) să menționeze durata interceptării;

e) dacă este posibil, să conțină suficiente date tehnice, în special numărul de conectare la rețea, pentru a permite prelucrarea cererii.

(3) Dacă cererea se formulează în conformitate cu dispozițiile alin. (1) lit. b) , ea va trebui să conțină și o descriere a faptelor. Autoritățile judiciare române pot solicita orice alte informații suplimentare care sunt necesare pentru a le permite să aprecieze dacă măsura solicitată ar fi luată și într-o cauză națională similară.