Articolul 199
Condiții pentru recunoașterea actului prin care statul emitent a luat măsura de supraveghere
Art. 199 din LEGEA nr. 302 din 26 iunie 2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală
- Titlul VII Recunoașterea și executarea în relația cu statele membre ale Uniunii Europene a hotărârilor judecătorești prin care au fost dispuse sancțiuni sau măsuri penale neprivative de libertate
- Capitolul I Dispoziții privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea Deciziei-cadru 2009/829/JAI a Consiliului din 23 octombrie 2009 privind aplicarea, între statele membre ale Uniunii Europene, a principiului recunoașterii reciproce în materia deciziilor privind măsurile de supraveghere judiciară ca alternativă la arestarea preventivă
- Secţiunea a 3-a Supravegherea de către autoritățile române a respectării obligațiilor stabilite de alte state membre ale Uniunii Europene
Actul judiciar prin care statul emitent a luat măsura de supraveghere poate fi recunoscut numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:
a) actul are, potrivit legii statului emitent, caracter executoriu;
b) persoana cercetată are reședința legală obișnuită pe teritoriul României sau este unul dintre membrii familiei unui cetățean român sau a unei persoane care are drept de ședere permanentă pe teritoriul României ori urmează să desfășoare pe teritoriul României o activitate lucrativă, de studii sau de pregătire profesională;
c) recunoașterea nu contravine principiului non bis in idem;
d) fapta pentru care s-a aplicat măsura de supraveghere ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârșită pe teritoriul României, o infracțiune. În cazul în care măsura a fost aplicată pentru mai multe infracțiuni, verificarea condiției se face pentru fiecare infracțiune în parte. Dispozițiile art. 97 alin. (1) se aplică în mod corespunzător;
e) măsura de supraveghere a fost aplicată unei persoane care, potrivit legii române, răspunde penal;
f) măsura de supraveghere a fost aplicată unei persoane care nu beneficiază de imunitate de jurisdicție penală pe teritoriul României;
g) măsura de supraveghere stabilită de statul emitent face parte din categoria celor prevăzute la art. 184 alin. (2) .