Începe proba gratuită

LEGEA nr. 302 din 26 iunie 2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală

Articolul 14

Limbile utilizate

Articolul 14

Limbile utilizate

Art. 14 din LEGEA nr. 302 din 26 iunie 2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală

  1. Titlul I Dispoziții generale
  2. Capitolul II Dispoziții generale privind procedura de cooperare judiciară internațională în materie penală

(1) Cererile adresate României și actele anexe trebuie însoțite de o traducere în limba română sau în limba engleză ori franceză, cu excepția situațiilor prevăzute expres de prezenta lege. În cazul în care documentele menționate sunt traduse într-o altă limbă decât limba română, autoritatea centrală competentă potrivit dispozițiilor art. 10 sau autoritatea judiciară competentă, în cazul transmiterii directe, ia măsuri pentru traducerea acestora.

(la 29-03-2021, Alineatul (1) din Articolul 14, Capitolul II, Titlul I a fost modificat de )

(2) Cererile formulate de organele de urmărire penală, de instanțele judecătorești române sau, în cazul în care se prevede astfel, în tratatul aplicabil ori în prezenta lege, de Ministerul Justiției, precum și actele anexate vor fi însoțite de traduceri în una dintre limbile prevăzute în instrumentul juridic aplicabil în relația cu statul solicitat. Cererile formulate în temeiul curtoaziei internaționale și actele anexe se vor traduce în limba oficială a statului solicitat. Traducerea se efectuează la solicitarea organului de urmărire penală sau a instanței judecătorești de către un traducător autorizat. În cazul în care pe listele curții de apel în circumscripția căreia se află organul de urmărire penală sau instanța judecătorească nu există niciun traducător autorizat pentru limba în care trebuie tradusă cererea ori, deși există, acesta refuză să presteze serviciul solicitat, organul de urmărire penală sau instanța judecătorească va solicita Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau Ministerului Justiției, după caz, traducerea acesteia.

(3) Răspunsul la cererile adresate României va fi redactat în limba română, traducerea acestuia în limba oficială a statului solicitant sau în una dintre limbile engleză ori franceză fiind facultativă, cu excepția cazului în care prin instrumentul juridic internațional aplicabil se dispune altfel.

(4) Traducerea răspunsului autorităților străine se efectuează de către un traducător autorizat, la cererea autorității române care a formulat cererea.

(5) În cazul traducerilor efectuate la solicitarea Ministerului Justiției, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de prezenta lege și a tratatelor încheiate în domeniul cooperării în materie penală, la care România este parte, sunt aplicabile prevederile pentru autorizarea și plata interpreților și traducătorilor folosiți de Consiliul Superior al Magistraturii, de Ministerul Justiției, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, de organele de urmărire penală, de instanțele judecătorești, de birourile notarilor publici, de avocați și de executori judecătorești, cu modificările și completările ulterioare.

(la 29-03-2021, Articolul 14 din Capitolul II, Titlul I a fost completat de )

Istoricul modificărilor

Notele asociate articolului în forma selectată.

2
  1. 29.03.2021

    Modificare

    LEGEA nr. 51 din 26 martie 2021

    (la 29-03-2021, Alineatul (1) din Articolul 14 , Capitolul II , Titlul I a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din LEGEA nr. 51 din 26 martie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 310 din 26 martie 2021 )

    Vezi actul modificator
  2. 29.03.2021

    Completare

    LEGEA nr. 51 din 26 martie 2021

    (la 29-03-2021, Articolul 14 din Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 3, Articolul I din LEGEA nr. 51 din 26 martie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 310 din 26 martie 2021 )

    Vezi actul modificator