Articolul 129
Efectele cererii de transfer de proceduri penale
Art. 129 din LEGEA nr. 302 din 26 iunie 2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală
- Titlul IV Transferul de proceduri în materie penală
- Capitolul I Cererea de transfer al procedurii penale
(1) Până la primirea deciziei statului solicitat cu privire la cererea de transfer de proceduri penale, procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală sau instanța, după caz:
a) poate efectua orice acte de cercetare penală, cu excepția trimiterii în judecată a inculpatului sau punerii în executare a unei sancțiuni împotriva persoanei cercetate. Procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală sau instanța informează, în scris, statul solicitat, cu privire la actele sau măsurile dispuse ulterior transmiterii cererii;
b) poate retrage oricând cererea de transfer de proceduri penale.
(2) Dreptul de urmărire penală și de executare este redobândit de autoritățile judiciare române atunci când:
a) statul solicitat informează că nu va iniția niciun demers cu privire la cererea de transfer de proceduri penale sau că nu acceptă o astfel de cerere;
b) statul solicitat informează că revocă acceptarea cererii de transfer de proceduri penale;
c) statul solicitat comunică decizia sa de a nu începe sau de a înceta procedurile penale.
(3) Transmiterea cererii de transfer de proceduri penale prelungește termenele de prescripție a răspunderii penale cu 6 luni.
(4) În caz de condamnare, hotărârea pronunțată de statul solicitat se înscrie în cazierul judiciar și produce aceleași efecte ca și când ar fi fost pronunțată de o instanță română.