Articolul 120
Predarea ulterioară unei extrădări
Art. 120 din LEGEA nr. 302 din 26 iunie 2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală
- Titlul III Dispoziții privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea Deciziei-cadru 2002/584/JAI a Consiliului Uniunii Europene din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre*)
- Capitolul IV Alte dispoziții
(1) În cazul în care persoana urmărită a fost extrădată în România dintr-un stat terț de care aceasta a fost protejată prin dispozițiile acordului în baza căruia a fost extrădată, referitoare la regula specialității, autoritatea judiciară română de executare va solicita autorizarea statului care a extrădat-o pentru a putea fi predată statului emitent. Termenele prevăzute la art. 112 vor începe să curgă de la data la care regula specialității încetează să se aplice.
(2) În timp ce soluționează cererea de autorizare, autoritatea judiciară română de executare va continua să asigure condițiile materiale necesare pentru o predare efectivă.