Începe proba gratuită

LEGE nr. 295 din 28 iunie 2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor

Articolul 99

Efectuarea operațiunilor cu arme

Articolul 99

Efectuarea operațiunilor cu arme

Art. 99 din LEGE nr. 295 din 28 iunie 2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor

  1. Capitolul V Regimul operațiunilor cu arme, componente esențiale și muniții
  2. Secţiunea 1 Dispoziții generale

(1) Operațiunile cu arme, componente esențiale și muniții corespunzătoare pe teritoriul României pot fi efectuate numai de către sau prin intermediul armurierilor ori intermediarilor, în condițiile stabilite prin prezenta lege, cu excepția persoanelor fizice care, în baza autorizației de procurare ori a dovezii notificării, după caz, pot procura din afara teritoriului României și introduce în țară, în condițiile legii, arme letale și neletale.

(la 04-11-2019, sintagma: arme, piese și munițiile a fost înlocuită de )

(2) Unitățile din subordonarea sau coordonarea instituțiilor publice cu atribuții în domeniul apărării, ordinii publice și securității naționale pot efectua operațiuni cu arme, componente esențiale și muniții, în condițiile stabilite prin ordin al conducătorului fiecăreia dintre aceste instituții.

(la 04-11-2019, sintagma: arme, piese și muniții a fost înlocuită de )

(la 04-11-2019, sintagma: siguranței naționale a fost înlocuită de )

(3) Operațiunile cu arme, componente esențiale și muniții pot fi efectuate și de către armurierii sau intermediarii constituiți prin acte normative în subordonarea ori coordonarea altor instituții publice.

(la 04-11-2019, sintagma: arme, piese și muniții a fost înlocuită de )

(4) Persoanele fizice și persoanele juridice de drept privat constituite ca armurieri sau intermediari pot efectua operațiuni cu arme, componente esențiale și muniții, în condițiile prezentei legi.

(la 04-11-2019, sintagma: arme, piese și muniții a fost înlocuită de )

(5) Procedura autorizării persoanelor fizice desemnate să desfășoare operațiuni cu arme, componente esențiale și muniții în structura armurierilor sau intermediarilor se stabilește prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

(la 04-11-2019, sintagma: arme, piese și muniții a fost înlocuită de )

Istoricul modificărilor

Notele asociate articolului în forma selectată.

6
  1. 04.11.2019

    Modificare

    LEGEA nr. 196 din 31 octombrie 2019

    (la 04-11-2019, sintagma: arme, piese și munițiile a fost înlocuită de Punctul 56, Articolul I din LEGEA nr. 196 din 31 octombrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 880 din 01 noiembrie 2019 )

    Vezi actul modificator
  2. 04.11.2019

    Modificare

    LEGEA nr. 196 din 31 octombrie 2019

    (la 04-11-2019, sintagma: arme, piese și muniții a fost înlocuită de Punctul 56, Articolul I din LEGEA nr. 196 din 31 octombrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 880 din 01 noiembrie 2019 )

    Vezi actul modificator
  3. 04.11.2019

    Modificare

    I LEGEA nr. 196 din 31 octombrie 2019

    (la 04-11-2019, sintagma: siguranței naționale a fost înlocuită de Punctul 56, Articolul I LEGEA nr. 196 din 31 octombrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 880 din 01 noiembrie 2019 )

    Vezi actul modificator
  4. 04.11.2019

    Modificare

    LEGEA nr. 196 din 31 octombrie 2019

    (la 04-11-2019, sintagma: arme, piese și muniții a fost înlocuită de Punctul 56, Articolul I din LEGEA nr. 196 din 31 octombrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 880 din 01 noiembrie 2019 )

    Vezi actul modificator
  5. 04.11.2019

  6. 04.11.2019