Articolul 93
Păstrarea registrelor de evidență a armelor, componentelor esențiale și munițiilor fabricate
Art. 93 din LEGE nr. 295 din 28 iunie 2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor
- Capitolul IV Regimul circulației armelor, componentelor esențiale și munițiilor
- Secţiunea a 2-a Marcarea armelor, componentelor esențiale și munițiilor
(1) Registrele prevăzute la art. 92 alin. (1) se păstrează de armurierii autorizați să producă arme, componente esențiale și muniții timp de 20 ani, după care se depun, pentru arhivare, la Direcția Generală de Poliție a Municipiului București sau la inspectoratele județene de poliție în a căror rază teritorială de competență își au sediile sociale, respectiv punctele de lucru.
(2) În situația în care armurierii își încetează activitatea de producere a armelor, componentelor esențiale și munițiilor, registrele prevăzute la art. 92 alin. (1) se depun la Direcția Generală de Poliție a Municipiului București sau la inspectoratele județene de poliție în a căror rază teritorială de competență își au sediile sociale, respectiv punctele de lucru, în termen de 15 zile de la încetarea activității.