Articolul 73
Poligoanele pentru antrenament și pentru verificarea armelor
Art. 73 din LEGE nr. 295 din 28 iunie 2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor
- Capitolul III Procurarea, deținerea și folosirea armelor, componentelor esențiale și munițiilor de către persoanele juridice
- Secţiunea a 2-a Regimul procurării, deținerii și folosirii armelor, componentelor esențiale și munițiilor de către persoanele juridice de drept public și persoanele juridice sau unitățile subordonate sau aflate în coordonarea acestora
(1) Persoanele juridice și unitățile prevăzute la art. 69 alin. (1) pot construi și amenaja poligoane pentru antrenamentul personalului dotat cu arme, precum și pentru verificarea armelor, componentelor esențiale și munițiilor deținute, în condițiile prevăzute de prezenta lege.
(2) Personalul desemnat cu administrarea, întreținerea și supravegherea poligoanelor trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute la art. 70 alin. (1) și (5) .
(3) Personalul care urmează să desfășoare în incinta poligonului activități permanente de instruire, îndrumare și supraveghere a tragerilor trebuie să dețină atestatul de instructor, acordat de autoritățile prevăzute la art. 68 .
(la 28-05-2023, Alineatul (3) din Articolul 73, Secțiunea a 2-a, Capitolul III a fost modificat de )
(3^1) Atestatul de instructor în poligonul de tragere se acordă, în condițiile stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei legi, persoanelor care au obținut certificatul de calificare cu recunoaștere națională, însoțit de suplimentul descriptiv în urma absolvirii cursului de calificare profesională a instructorilor în poligoanele de tragere, organizat de un furnizor autorizat potrivit Ordonanței Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulților, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau persoanelor care au obținut carnetul sau diploma de antrenor cu specialitatea tir sportiv, în urma absolvirii cursului de formare și perfecționare a antrenorilor, organizat de către o entitate acreditată sau autorizată în condițiile legii.
(la 28-05-2023, Articolul 73 din Sectiunea a 2-a, Capitolul III a fost completat de )
(4) Activitățile care se pot desfășura în poligon se stabilesc prin regulamentul de organizare și funcționare a acestuia, care se avizează de către autoritățile prevăzute la art. 68 .