Articolul 17
Condițiile exercitării dreptului conferit prin autorizația de procurare a armelor
Art. 17 din LEGE nr. 295 din 28 iunie 2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor
- Capitolul II Procurarea, înstrăinarea, deținerea, portul și folosirea armelor, componentelor esențiale și munițiilor de către persoanele fizice
- Secţiunea a 2-a Condiții cu privire la procurarea și înstrăinarea armelor letale, precum și a muniției aferente de către persoanele fizice de cetățenie română
(1) Titularul autorizației de procurare a armelor poate procura, în termenul de valabilitate a acesteia, tipul de armă și cantitatea de muniție înscrise în document de la orice armurier și intermediar autorizat să comercializeze în România arme, precum și de la orice persoană autorizată din afara teritoriului României, care comercializează în condițiile legii din țara în care se află arme din această categorie.
(2) Procurarea armelor prevăzute la art. 13 alin. (2)-(5) se poate realiza prin cumpărare, donație, moștenire, sponsorizare, închiriere sau comodat.
(3) Armele deținute de persoanele fizice pot fi închiriate sau date în comodat numai prin intermediul unui armurier.
(4) Cumpărarea armelor de la altă persoană fizică sau juridică se poate face numai prin intermediul unui armurier ori intermediar dintre cei prevăzuți la alin. (1) .
(5) Modalitatea de procurare de către persoanele fizice a armelor letale și a armelor neletale supuse autorizării, a componentelor esențiale, precum și a muniției corespunzătoare acestora prin mijloace de comunicare la distanță se stabilește în normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
(la 04-11-2019, Alineatul (5) din Articolul 17, Sectiunea a 2-a, Capitolul II a fost modificat de )