Articolul 89
Dosarul individual al persoanei condamnate
Art. 89 din LEGE nr. 294 din 28 iunie 2004 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal
- Titlul IV Executarea pedepselor principale privative de libertate
- Capitolul IX Documentele întocmite de administraţia penitenciarului
(1) Administrația penitenciarului completează pentru fiecare persoană condamnată care execută o pedeapsă privativă de libertate în penitenciar dosarul individual prevăzut la art. 41 alin. (2).
(2) Dosarul individual al persoanei condamnate cuprinde:
a) datele și actul de identitate ale persoanei condamnate;
b) fotografii din față și din profil;
c) copie după hotărârea judecătorească de condamnare la pedeapsa privativă de libertate;
d) mandatul de executare a pedepsei;
e) anul, luna, ziua și ora la care a început executarea pedepsei;
f) cazierul judiciar;
g) fișa dactiloscopică;
h) documentele întocmite în urma examenelor medicale;
i) documentele din care rezultă îndeplinirea obligațiilor prevăzute la art. 54 alin. (1) sau (3);
j) documentele referitoare la măsurile luate de către administrația penitenciarului cu privire la exercitarea drepturilor persoanei condamnate la pedeapsa privativă de libertate;
k) documentele referitoare la participarea persoanei condamnate la activitățile socioeducative, la instruirea școlară și formarea profesională a acesteia;
l) documentele referitoare la acordarea recompenselor și la sancțiunile disciplinare aplicate în timpul executării pedepsei privative de libertate;
m) alte documente întocmite în timpul executării pedepsei privative de libertate care privesc regimul de executare a acesteia.
(3) Persoana condamnată la o pedeapsă privativă de libertate și apărătorul acesteia au acces, în prezența persoanei anume desemnate de conducătorul penitenciarului, la dosarul individual.
(4) Dosarul individual poate fi consultat, cu excepția situațiilor în care acesta este cerut de organele abilitate potrivit legii, numai cu acordul persoanei condamnate, al judecătorului delegat cu executarea pedepselor și al directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor.
(5) Datele cu caracter personal ale persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate sunt confidențiale, potrivit legii.