Articolul 8
Art. 8 din LEGE nr. 308 din 28 iunie 2004 privind exercitarea profesiei de medic dentist, precum şi înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor Dentişti din România
- Capitolul I Exercitarea profesiei de medic dentist
- Secţiunea 1 Dispozitii generale
(1) La primirea ca membru în Colegiul Medicilor Dentisti din România, medicul dentist va depune urmatorul juramant:
"O dată admis printre membrii profesiei de medic dentist:
Ma angajez solemn să-mi consacru viața în slujba umanitatii;
Voi pastra profesorilor mei respectul și recunostinta care le sunt datorate;
Voi exercita profesia cu constiinta și demnitate;
Sănătatea pacientilor va fi pentru mine obligație sacra;
Voi pastra secretele încredințate de pacienti chiar și după decesul acestora;
Voi menține prin toate mijloacele onoarea și nobila traditie a profesiei de medic dentist. Colegii mei vor fi fratii mei;
Nu voi ingadui să se interpuna între datoria mea și pacient consideratii de naționalitate, rasa, religie, partid sau stare sociala;
Voi pastra respectul deplin pentru viața umana de la inceputurile sale chiar sub amenintare și nu voi utiliza cunoștințele mele profesionale contrar legilor umanitatii.
Fac acest juramant în mod solemn, liber, pe onoare!"
(2) Prevederile alin. (1) se aplică și:
a) medicilor dentisti cetățeni români stabiliti în strainatate;
b) medicilor dentisti cetățeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparținând Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene stabiliti în România și care doresc sa profeseze;
c) medicilor dentisti cetățeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparținând Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene stabiliti în unul din aceste state și care solicită intrarea în profesie în România.
(3) Medicii dentisti prevăzuți la alin. (2) lit. b) și c) pot depune juramantul în limba română sau în una din limbile de circulatie din Uniunea Europeana.