Articolul 75
Art. 75 din LEGE nr. 308 din 28 iunie 2004 privind exercitarea profesiei de medic dentist, precum şi înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor Dentişti din România
- Capitolul IV Dispozitii tranzitorii şi finale
(1) În vederea facilitarii accesului la exercitiul profesiei de medic dentist pe teritoriul României, Ministerul Sănătății, în colaborare cu Colegiul Medicilor Dentisti din România, recunoaste calificarile de medic dentist dobandite, în conformitate cu normele Uniunii Europene, într-un stat membru al Uniunii Europene, într-un stat aparținând Spatiului Economic European sau în Confederatia Elvetiana, de către cetatenii acestor state, iar incadrarea acestora în munca se face conform legii.
(2) Normele privind recunoasterea diplomelor, certificatelor și titlurilor de medic dentist eliberate de un stat membru al Uniunii Europene, de un stat aparținând Spatiului Economic European și de Confederatia Elvetiana cetatenilor acestora se elaboreaza de către Ministerul Sănătății, în colaborare cu Colegiul Medicilor Dentisti din România și se aproba prin hotărâre a Guvernului.
(3) Nomenclatorul de specialitati medicale, medico-dentare și farmaceutice pentru reteaua de asistența medicală se elaboreaza de către Ministerul Sănătății și se aproba prin ordin al ministrului sănătății.