Articolul 2
Art. 2 din HOTĂRÎRE Nr. 738 din 21 octombrie 1994 privind aplicarea de către România a măsurilor stabilite prin Rezoluţia nr. 942/1994 a Consiliului de Securitate al O.N.U.
Se interzic:
a) activitățile economice desfășurate pe teritoriul României după data adoptării prezentei hotărâri, de către orice entitate, indiferent ce drept i se aplică, aparținând sau fiind controlată, direct sau indirect de:
- orice persoană care se găsește sau este rezidență în zonele Republicii Bosnia-Hertegovina aflate sub controlul forțelor sârbe din Bosnia sau orice entitate, inclusiv orice întreprindere comercială, industriala sau de serviciu public care se găsește în aceste zone; sau
- orice entitate supusă dreptului aplicabil în zonele Republicii Bosnia-Hertegovina aflate sub controlul forțelor sârbe din Bosnia;
b) activitățile economice desfășurate pe teritoriul României, după data adoptării prezentei hotărâri, de către toate persoanele sau entitatile, inclusiv acelea identificate de autoritățile competente române în vederea îndeplinirii prevederilor prezentei hotărâri, despre care se confirma ca acționează în numele sau în contul și în folosul vreunei entități, inclusiv orice întreprindere comercială, industriala sau de serviciu public, în zonele Republicii Bosnia-Hertegovina aflate sub controlul forțelor sârbe din Bosnia, sau de către orice entitate prevăzută la alin. a).