Începe proba gratuită

LEGE nr. 272 din 21 iunie 2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului

Articolul 40

Articolul 40

Art. 40 din LEGE nr. 272 din 21 iunie 2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului

  1. Capitolul II Drepturile copilului
  2. Secţiunea a 2-a Mediul familial și îngrijirea alternativă

(1) Planul de servicii se întocmește și se pune în aplicare de către serviciul public de asistență socială, organizat la nivelul municipiilor și orașelor, precum și de persoanele cu atribuții de asistență socială din aparatul propriu al consiliilor locale comunale din unitatea administrativ-teritorială unde se află copilul, în urma evaluării situației copilului și a familiei acestuia.

(2) La nivelul municipiului București întocmirea și punerea în aplicare a planului prevăzut la alin. (1) se realizează de către direcția generală de asistență socială și protecția copilului de la nivelul fiecărui sector.

(3) Planul de servicii se aprobă prin dispoziția primarului.

(4) Planul de servicii are ca obiectiv prevenirea abuzului, neglijării, înstrăinării părintești, exploatării și a oricăror forme de violență asupra copilului sau a separării copilului de familia sa. În acest scop, serviciul public de asistență socială ori, după caz, direcția generală de asistență socială și protecția copilului de la nivelul fiecărui sector al municipiului București are obligația de a oferi servicii și prestații destinate menținerii copilului în familie și de a sprijini accesul copilului și al familiei sale la alte servicii.

(la 10-05-2024, Alineatul (4), Articolul 40, Sectiunea a 2-a, Capitolul II a fost modificat de )

(5) Planul de servicii poate avea ca finalitate transmiterea către direcția generală de asistență socială și protecția copilului a cererii de instituire a unei măsuri de protecție specială a copilului, dacă, după acordarea serviciilor prevăzute de acest plan, se constată că menținerea copilului alături de oricare dintre părinții săi nu este posibilă sau contravine interesului superior al copilului.

(la 10-05-2024, Alineatul (5), Articolul 40, Sectiunea a 2-a, Capitolul II a fost modificat de )

Istoricul modificărilor

Notele asociate articolului în forma selectată.

2
  1. 10.05.2024

    Modificare

    LEGEA nr. 123 din 30 aprilie 2024

    (la 10-05-2024, Alineatul (4) , Articolul 40 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 13. , ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 123 din 30 aprilie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 414 din 7 mai 2024 )

    Vezi actul modificator
  2. 10.05.2024

    Modificare

    LEGEA nr. 123 din 30 aprilie 2024

    (la 10-05-2024, Alineatul (5) , Articolul 40 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II a fost modificat de Punctul 13. , ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 123 din 30 aprilie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 414 din 7 mai 2024 )

    Vezi actul modificator