Articolul 64
Art. 64 din LEGE nr. 273 din 21 iunie 2004 privind procedura adopţiei
- Capitolul IV Procedura adopției internaționale
- Secţiunea a 2-a Procedura administrativă prealabilă sesizării instanței judecătorești
(1) Cererile persoanelor sau familiilor care au reședința obișnuită pe teritoriul altui stat, parte a Convenției de la Haga, și care doresc să adopte un copil din România sunt transmise A.N.P.D.C.A. prin intermediul autorității centrale competente din statul respectiv sau al organizațiilor sale acreditate.
(2) În cazul statelor care nu sunt părți la , cererile prevăzute la alin. (1) se transmit A.N.P.D.C.A. prin intermediul autorității desemnate cu atribuții în domeniul adopției internaționale sau prin intermediul organizațiilor acreditate în acest sens în statul de primire.
(3) Organizațiile acreditate prevăzute la alin. (1) și (2) trebuie să fie autorizate și de A.N.P.D.C.A., în conformitate cu metodologia aprobată prin hotărâre a Guvernului*).
Notă
*) A se vedea cu privire la autorizarea organizațiilor private străine de a desfășura activități în domeniul adopției internaționale, , cu modificările ulterioare.