Începe proba gratuită

LEGE nr. 273 din 21 iunie 2004 privind procedura adopţiei

Articolul 2

Articolul 2

Art. 2 din LEGE nr. 273 din 21 iunie 2004 privind procedura adopţiei

  1. Capitolul I Dispoziții generale

În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:

a) adoptat - persoana care a fost sau urmează să fie adoptată, în condițiile prezentei legi;

b) adoptator - persoana care a adoptat sau dorește să adopte, în condițiile prezentei legi;

c) adopție internă - adopția în care atât adoptatorul sau familia adoptatoare, cât și adoptatul au reședința obișnuită în România;

d) adopție internațională - adopția în care adoptatorul sau familia adoptatoare și copilul ce urmează să fie adoptat au reședința obișnuită în state diferite, iar, în urma încuviințării adopției, copilul urmează să aibă aceeași reședință obișnuită cu cea a adoptatorului;

e) atestat - documentul eliberat, în condițiile prezentei legi, care certifică existența abilităților parentale ale solicitantului, precum și îndeplinirea garanțiilor morale și condițiilor materiale necesare creșterii, educării și dezvoltării armonioase a copilului;

f) - Convenția asupra protecției copiilor și cooperării în materia adopției internaționale, încheiată la Haga la 29 mai 1993 și ratificată de România prin , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 298 din 21 octombrie 1994, cu modificările ulterioare;

g) copil - persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani sau nu a dobândit capacitate deplină de exercițiu, în condițiile legii;

h) direcția - direcția generală de asistență socială și protecția copilului, instituție publică, cu personalitate juridică, înființată în subordinea consiliilor județene, respectiv consiliilor locale ale sectoarelor municipiului București, în condițiile legii;

i) familie adoptatoare - soțul și soția care au adoptat sau doresc să adopte, în condițiile prezentei legi;

j) familie - părinții și copiii aflați în întreținerea acestora;

k) familie extinsă - rudele copilului până la gradul al patrulea inclusiv;

l) Abrogată.

(la 26-03-2021, Litera l) din Articolul 2, Capitolul I a fost abrogată de )

m) Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții - organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, aflat în subordinea Ministerului Muncii și Protecției Sociale, denumit în continuare A.N.D.P.D.C.A.;

(la 26-03-2021, Litera m) din Articolul 2, Capitolul I a fost modificată de )

n) părinte firesc - persoana față de care copilul are stabilită filiația firească, în condițiile legii;

o) planul individualizat de protecție - documentul prin care se realizează planificarea serviciilor, prestațiilor și măsurilor de protecție specială a copilului, pe baza evaluării psihosociale a acestuia și a familiei sale, în vederea integrării copilului care a fost separat de familia sa într-un mediu familial stabil permanent, în cel mai scurt timp posibil;

p) stat primitor - statul în care are reședința obișnuită adoptatorul sau familia adoptatoare, în cazul adopției internaționale, și în care se deplasează adoptatul în urma încuviințării adopției.

Istoricul modificărilor

Notele asociate articolului în forma selectată.

2
  1. 26.03.2021

    Abrogare

    LEGEA nr. 268 din 25 noiembrie 2020

    (la 26-03-2021, Litera l) din Articolul 2 , Capitolul I a fost abrogată de Punctul 1, Articolul I din LEGEA nr. 268 din 25 noiembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1140 din 26 noiembrie 2020 )

    Vezi actul modificator
  2. 26.03.2021

    Modificare

    LEGEA nr. 268 din 25 noiembrie 2020

    (la 26-03-2021, Litera m) din Articolul 2 , Capitolul I a fost modificată de Punctul 2, Articolul I din LEGEA nr. 268 din 25 noiembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1140 din 26 noiembrie 2020 )

    Vezi actul modificator

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.