Începe proba gratuită

LEGE nr. 274 din 21 iunie 2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Oficiului Român pentru Adopţii

Articolul 6

Articolul 6

Art. 6 din LEGE nr. 274 din 21 iunie 2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Oficiului Român pentru Adopţii

(1) Oficiul îndeplinește următoarele atribuții principale:

a) constituie evidența centralizată a copiilor pentru care a fost încuviințată deschiderea procedurii de adopție, în conformitate cu prevederile privind regimul juridic al adopției, republicată;

b) ține evidența cererilor familiilor sau ale persoanelor care și-au manifestat dorința de a adopta copii și care sunt apte să adopte;

c) îndrumă și sprijină în mod corespunzător aceste familii sau persoane în vederea efectuării procedurii necesare adopției;

d) încheie acorduri de colaborare cu autoritățile centrale, cu organismele private autorizate sau acreditate din alte state care au atribuții în domeniul adopției, fie direct, fie prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, prin schimb de note sau scrisori diplomatice;

e) autorizează organismele private străine și române să desfășoare activități în domeniul adopției;

f) recomandă direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului familii ori persoane care doresc să adopte;

g) efectuează notificările și comunicările prevăzute de , republicată;

h) urmărește evoluția copilului și a relațiilor dintre acesta și adoptator sau familia adoptatoare străină, pe o perioadă de cel puțin 2 ani de la încuviințarea unei adopții internaționale, prin autoritatea publică centrală competentă sau organizația acreditată ori autorizată din statul primitor;

i) transmite instanțelor judecătorești competente cererile familiilor sau ale persoanelor care doresc să adopte copii aflați în evidența sa, în cazul adopției internaționale;

j) participă în cauzele care au drept obiect soluționarea cererilor privind încuviințarea adopției internaționale aflate pe rolul instanțelor judecătorești;

k) stabilește măsurile necesare pentru evitarea încuviințării unor adopții supuse eșecului, a obținerii oricăror foloase materiale necuvenite și a oricăror tendințe de trafic de copii;

l) eliberează certificate care atestă că adopția a fost încuviințată conform normelor impuse de Convenția de la Haga;

m) depune diligențele necesare pe lângă autoritățile statului al cărui cetățean a adoptat un copil aflat în evidența sa, pentru ca acesta să beneficieze de garanțiile și normele echivalente celor existente în cazul unei adopții naționale;

n) ține evidența centralizată a tuturor adopțiilor încuviințate;

o) elaborează proiecte de acte normative, norme și metodologii în domeniul adopției;

p) asigură controlul și îndrumarea metodologică a activităților desfășurate în cadrul procedurilor de adopție de către direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului și organismele private și propune instituțiilor competente stabilirea răspunderii disciplinare, materiale, contravenționale sau penale, după caz, a persoanelor vinovate de săvârșirea abaterilor constatate;

q) monitorizează și controlează respectarea standardelor minime obligatorii privind procedura adopției interne;

r) ia măsurile necesare sau, după caz, propune autorităților ori instituțiilor competente luarea măsurilor necesare pentru prevenirea sau, după caz, înlăturarea efectelor oricăror acte ori fapte care încalcă principiile și normele tratatelor internaționale în domeniul adopției, la care România este parte;

s) sprijină copiii adoptați în demersurile lor de a-și cunoaște originile și propriul trecut, colaborând în acest scop cu alte persoane juridice publice sau private.

(2) În îndeplinirea atribuțiilor de control care îi revin, Oficiul are dreptul să solicite informații și documente, în condițiile legii, de la orice persoană juridică publică sau privată, acestea având obligația de a le pune la dispoziția personalului Oficiului în termen de 15 zile calendaristice de la data solicitării.

(3) Oficiul îndeplinește orice alte atribuții în materia adopției prevăzute de legislația națională în vigoare, în tratatele la care România este parte sau în acordurile de colaborare pe care le încheie cu autoritățile publice din alte state.

(4) În vederea îndeplinirii atribuțiilor ce îi revin și atingerii scopului pentru care a fost înființat, Oficiul colaborează cu autoritățile publice române și străine, cu organizațiile internaționale, precum și cu alte persoane juridice străine care desfășoară activități autorizate în domeniul adopției, în orice probleme de interes reciproc.