Articolul I
Art. I din ORDIN nr. 358 din 14 iunie 2004 pentru completarea Ordinului ministrului industriei şi resurselor nr. 103/2003
Prescripția tehnică PT R 16-2003, ediția 1, "Cerințe tehnice pentru proiectarea, construirea, montarea, repararea, întreținerea, revizia, verificarea și exploatarea instalațiilor de transport pe plan înclinat pentru materiale", aprobată prin , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 245 și 245 bis din 10 aprilie 2003, se completează după cum urmează:
- La capitolul 12 (DISPOZIȚII FINALE) se introduc punctele 12.9 și 12.10 cu următorul cuprins:
"12.9. Prevederile prezentei prescripții tehnice referitoare la încercările în vederea omologării și omologarea efectuate/efectuată în România nu se aplică instalațiilor de transport pe plan înclinat pentru materiale, construite și comercializate în mod legal într-un stat membru al Uniunii Europene și în Turcia sau construite în mod legal într-un stat semnatar al Acordului privind Spațiul Economic European, cu condiția ca cerințele legale aplicabile acestor instalații în statul respectiv să prezinte garanții echivalente celor pe baza cărora se efectuează încercările în vederea omologării și omologarea în România, iar rezultatele acestor încercări să poată fi puse, la cerere, la dispoziția ISCIR-INSPECT.
12.10. Prevederile art. 12.9 se aplică de la data aderării României la Uniunea Europeană."