Articolul 1
Art. 1 din HOTĂRÂRE nr. 66 din 25 mai 2004 privind retragerea autorizaţiei de funcţionare a Cooperativei de credit SEMĂNĂTORUL SECUIENI O.C.
Se retrage Autorizația de funcționare seria B Nr. 0056 din data de 23.09.2002 a Cooperativei de credit SEMĂNĂTORUL SECUIENI O.C., cu sediul în Agas, com Agas, județul Bacău, număr de ordine în Registrul comerțului J04/277/1992, urmare aprobării Băncii Naționale a României privind cererea de fuziune a cooperativelor de credit Economocoop Bacău, Orbic Buhuși, Galbeni Filipești, Valea Tazlăului Livezi, Semănătorul Secuieni, Plugarul Tescani, pentru următoarele motive:
Cu scrisoarea nr. 4896 din 24.12.2003, CREDITCOOP Casa Centrală, în numele Cooperativei de credit SEMĂNĂTORUL SECUIENI O.C. a formulat cererea de retragere a autorizației de funcționare a acestei cooperative. În ședința din 19.02.2004 Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a aprobat cererea de fuziune prin absorție a cooperativelor de credit Economocoop Bacău, Orbic Buhuși, Galbeni Filipești, Valea Tazlăului Livezi, Semănătorul Secuieni, Plugarul Tescani.
Urmare fuziunii, Cooperativa de credit SEMĂNĂTORUL SECUIENI O.C. este absorbită, întregul său patrimoniu transmițându-se către Cooperativa de credit Creditul Onestean Onești. Prin urmare, aceasta urmează a-și înceta activitatea.