Articolul 3^4
Art. 3^4 din LEGE nr. 211 din 27 mai 2004 privind unele măsuri pentru asigurarea protecţiei victimelor infracţiunilor
- Capitolul I Dispoziții generale
În sensul prezentei legi, expresiile de mai jos au următoarea semnificație:
a) victimă a infracțiunilor - persoana fizică ce a suferit un prejudiciu, de orice natură, inclusiv o vătămare a integrității sale fizice, mintale sau emoționale sau un prejudiciu economic, cauzate în mod direct de o infracțiune, precum și membrii familiei unei persoane decedate ca urmare a unei infracțiuni și care au suferit prejudicii în urma decesului persoanei respective;
b) membru de familie - soțul/soția, persoana care conviețuiește cu victima, și care se gospodărește împreună cu aceasta de o manieră stabilă și continuă, rudele în linie directă, până la gradul II inclusiv, frații și surorile, precum și persoanele aflate în întreținerea victimei;
c) identificarea victimelor infracțiunilor - procesul de constatare a faptului că o persoană se declară/este victimă a infracțiunilor, în sensul prezentei legi;
d) referirea victimelor infracțiunilor - procesul de direcționare a victimelor către serviciile de sprijin și protecție, în conformitate cu nevoile lor specifice;
e) victimizare secundară - trauma suferită de victimă, care nu apare ca un rezultat direct al faptei penale, ci prin reacția față de victimă a instituțiilor și a persoanelor cu care aceasta intră în contact.
(la 10-04-2019, Capitolul I a fost completat de )