Articolul UNIC
Art. UNIC din LEGE nr. 227 din 28 mai 2004 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2004 pentru finalizarea vânzării unor pachete de acţiuni ale Băncii Comerciale Române - S.A. către Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi Corporaţia Financiară Internaţională, precum şi către Asociaţia Salariaţilor Băncii Comerciale Române - S.A.
Se aprobă pentru finalizarea vânzării unor pachete de acțiuni ale Băncii Comerciale Române S.A. către Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare și Corporația Financiară Internațională, precum și către Asociația Salariaților Băncii Comerciale Române S.A., , cu următoarea modificare:
- La articolul 2, literele d) și h) vor avea următorul cuprins:
"d) data privatizării băncii - data la care are loc cumpărarea pachetului majoritar de acțiuni al băncii de către un investitor strategic, așa cum este definit în documentele tranzacției, dată la care A.P.A.P.S., singură sau împreună cu orice entitate publică, așa cum este definită în documentele tranzacției, nu poate să dețină acțiuni sau dreptul de vot în adunările generale ale acționarilor băncii, care să reprezinte mai mult de 11,825% din capitalul social al băncii, și nici o autoritate publică nu deține, direct sau indirect, puterea de a impune direcția conducerii și politicilor băncii;
..............................................................
h) opinia legală a Ministerului Justiției - opinia juridică formulată de către Ministerul Justiției, adresată BERD și IFC, care se referă la legalitatea, validitatea și posibilitatea punerii în executare a următoarelor documente ale tranzacției:
- contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni încheiat între A.P.A.P.S. și BERD;
- contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni încheiat între A.P.A.P.S. și IFC;
- contractul opțiunii de vânzare încheiat între A.P.A.P.S. și BERD;
- contractul opțiunii de vânzare încheiat între A.P.A.P.S. și IFC;
- acordul acționarilor încheiat între A.P.A.P.S., BERD și IFC;
- acordul de garanție și despăgubire încheiat de Ministerul Finanțelor Publice și BERD;
- acordul de garanție și despăgubire încheiat de Ministerul Finanțelor Publice și IFC."
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
VALER DORNEANU
PREȘEDINTELE SENATULUI
NICOLAE VĂCĂROIU
București, 28 mai 2004.
Nr. 227.
_________________