Articolul 19
Art. 19 din LEGE nr. 150 din 14 mai 2004 privind siguranţa alimentelor şi a hranei pentru animale
- Capitolul II Legislaţia generală în domeniul alimentelor
- Secţiunea a 5-a Cerinţe generale ale legislaţiei alimentelor
(1) Trasabilitatea alimentelor, a hranei pentru animale, a animalelor destinate producției de alimente și a oricăror altor substanțe destinate ori preconizate a fi destinate încorporării în alimente sau în hrana pentru animale trebuie să fie stabilită în toate etapele producerii, prelucrării și distribuției.
(2) Operatorii cu activitate în domeniul alimentar și cei cu activitate în domeniul hranei pentru animale trebuie să fie capabili să identifice orice persoană de la care aceștia și-au procurat alimente, hrană pentru animale, animale destinate producerii de alimente sau orice substanță destinată ori preconizată a fi încorporată în alimente sau în hrană pentru animale. În acest scop, astfel de operatori trebuie să aibă în aplicare sisteme și proceduri care să le permită ca informațiile să fie puse la dispoziție Autorității, la solicitarea acesteia.
(3) Operatorii cu activitate în domeniul alimentar și cei cu activitate în domeniul hranei pentru animale trebuie să aibă în aplicare sisteme și proceduri pentru a se identifica alte activități cărora le sunt destinate produsele lor. Aceste informații vor fi puse la dispoziție Autorității, la solicitarea acesteia.
(4) Alimentele sau hrana pentru animale, care sunt puse pe piață sau care sunt proprii pentru a fi puse pe piață, trebuie să fie etichetate ori identificate în mod adecvat pentru a facilita trasabilitatea acestora, prin intermediul documentației sau informațiilor relevante, în conformitate cu cerințele și cu prevederile specifice.