Articolul 62
Art. 62 din LEGE Nr. 4 din 1 iulie 1981 gospodăriei comunale
- Capitolul 6 Raporturile unităţilor de gospodărie comunală cu cetăţenii, unităţile socialiste şi cu celelalte persoane juridice
Furnizarea apei potabile și industriale, a energiei termice, preluarea în rețeaua publică de canalizare a apelor stradale și a celor de aceeași categorie, precum și prestarea altor servicii de gospodărie comunală, cu caracter permanent sau periodic, se efectuează pe bază de contract încheiat între unitățile de gospodărie comunală și beneficiari.
Contractele încheiate cu persoanele juridice sau fizice, beneficiare ale prestărilor de servicii de alimentare cu apa sau de canalizare, vor cuprinde condițiile privind cantitatea și calitatea apelor furnizate sau evacuate, precum și măsurile ce se aplică, potrivit legii, în cazul nerespectării acestor condiții.
În cazul în care beneficiarii sînt persoane fizice sau persoane juridice, altele decît unitățile socialiste, contractul se încheie cu plata anticipata a unei sume, care nu poate depăși valoarea consumului mediu sau a serviciului pe timp de 45 de zile.
Suma plătită potrivit alin. 3 se restituie la încetarea contractului, după scăderea debitelor datorate.