Începe proba gratuită

ORDIN nr. 79 din 14 aprilie 2004 pentru punerea în aplicare a Regulamentului privind regimul exceptării, pe categorii de înţelegeri, decizii luate de asociaţiile de agenţi economici şi practici concertate privind consultările pentru tarifele de transport de pasageri pentru serviciile aeriene regulate şi alocarea sloturilor în aeroporturi, de la interdicţia prevăzută la art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996, cu modificările şi completările ulterioare

Articolul 4

Retragerea exceptării pe categorii

Articolul 4

Retragerea exceptării pe categorii

Art. 4 din ORDIN nr. 79 din 14 aprilie 2004 pentru punerea în aplicare a Regulamentului privind regimul exceptării, pe categorii de înţelegeri, decizii luate de asociaţiile de agenţi economici şi practici concertate privind consultările pentru tarifele de transport de pasageri pentru serviciile aeriene regulate şi alocarea sloturilor în aeroporturi, de la interdicţia prevăzută la art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996, cu modificările şi completările ulterioare

  1. Anexa 1

Înțelegerile, deciziile asociațiilor de agenți economici și practicile concertate existente pot fi modificate pentru a se conforma prezentului Regulament.

Consiliul Concurenței poate retrage beneficiul exceptării pe categorii, dacă se constată că un caz de înțelegere între agenți economici ori asociații de agenți economici din sectorul transporturilor aeriene, sau de decizie luată de asociațiile de astfel de agenți economici, exceptat în baza prezentului regulament, are totuși anumite efecte care sunt incompatibile cu condițiile prevăzute la art. 5 alin. 2 din lege, în special dacă:

(i) nu există concurență efectivă de tarife pe nici o rută sau grup de rute care au făcut obiectul consultărilor tarifare, în astfel de cazuri, beneficiile acordate de acest regulament se retrag transportatorilor aerieni care au participat la consultările privind aceste rute;

(îi) punerea în aplicare a art. 3 din prezentul Regulament nu a permis noilor veniți să obțină, pentru aeroporturile aglomerate, sloturile necesare pentru stabilirea unor orare care să le permită acestor transportatori să concureze în mod eficient cu transportatorii stabiliți pe orice rută de plecare și sosire pe aeroport și unde concurența pe aceste trasee este substanțial afectată, în acest caz, retragerea beneficiului acordat în baza prezentului Regulament privește alocarea sloturilor pe aeroportul în discuție.

În situația retragerii beneficiului exceptării pe categorii, părțile implicate vor putea ca, în termen de 30 de zile de la comunicarea retragerii beneficiului, să înainteze cerere de dispensă în condițiile art. 5 alin. (4) din lege și ale "Regulamentului pentru aplicarea art. 5 și 6 din lege, privind practicile anticoncurențiale"

Înțelegerile, deciziile luate de asociațiile de agenți economici și practicile concertate care se încadrează în vreuna dintre categoriile exceptate prin prezentul Regulament sunt considerate legale, fără obligația notificării sau obținerii unor decizii din partea Consiliului Concurenței.

Agenții economici sau asociațiile de agenți economici care invocă beneficiul exceptării pe categorii sunt ținuți să facă dovada îndeplinirii condițiilor și criteriilor prevăzute la art. 2 și 3 din prezentul Regulament.